ANDRA SUN – a lansat noul single „Nu mai ești”

0

ANDAR SUN, elevă la Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci, urmează cursurile de canto sub îndrumarea artistei AVA (Andreea Avarvari), și la clasa de canto a domnului prof. Claudiu Vișan din cadrul Casei de Cultură Tecuci.

„Nu mai esti” este o piesă foarte dragă mie, una despre o poveste din viața mea. Despre un mix de sentimente, mai exact o „îndrăgosteală” cum îmi place mie să îi spun. Când am scris-o, am simțit că mă desprind de tot de trecut și că merg mai departe. Mi-a fost destul de ușor să o scriu doar prin faptul că simțeam și aveam foarte multe să îi spun, dar nu am avut niciodată curajul și nici ocazia să o fac. Jocul acesta în care mă aflam, avea mai târziu să scoata din mine maturitatea și să mă facă să nu îmi mai fie frică să spun ceea ce simt. Strofa a doua îmi place cel mai mult din melodie. Am scris-o în drum spre studio, în tren, cu gândul că într-o zi, poate cine știe, o „să stăm, să povestim la o ceașcă de cafea” despre una, despre alta, că el a fost muza mea.” a  declarat Andra Sun despre piesă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here