Vas cu pietre și tipar de os descoperite la Negrilești

0

 Localitatea Negrileşti este o vatră de locuire străveche, fapt demonstrat de numeroase descoperiri de materiale arheologice, făcute de-a lungul timpului, ce  atestă o locuire din neolitic până în zilele noastre. Satul medieval, atestat documentar încă din 1518, a suprapus în bună parte areale locuite încă din neolitic şi epoca bronzului, precum şi din perioadele secolelor IV-V p. Chr. şi VIII-XI p. Chr.

O mare densitate de materiale arheologice sunt concentrate în zona de vest a satului, de-a lungul malului răsăritean al râului Bârlad, zonă în care a fost efectuată o cercetare arheologică încă din 1981. În urma acestei cercetări şi a numeroase periegheze efectuate de-a lungul anilor, perimetrul şcolii gimnaziale şi o zonă de circa 300 m spre nord de aceasta, cuprinsă între şosea şi malul râului Bârlad a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, la poziţia 57, cod Gl-I-s-B-02988.

Zona cercetată în anul 2008 face parte integrantă din situl arheologic „Curtea Şcolii” şi se afla în situaţia de a fi afectată de realizarea proiectului de alimentare cu apă potabilă precum şi a unor proiecte privind realizarea unor construcţii de interes local (o sală de sport şi vestiare aferente sălii). A fost realizată cercetarea arheologică preventivă prin efectuarea a patru secţiuni şi a unei casete în zona afectată de intervenţia neautorizată.

Caseta Cs 3 (dimensiuni 1,50 x 1,50 m, adâncimea maximă: -1,70 m) a fost deschisă la capătul de est al secţiunii 5, pe latura de nord a acesteia, în dreptul caroului 1. A fost necesară deschiderea acesteia, deoarece în profilul de nord al S 5, a apărut la adâncimea de – 0,80 m, un vas borcan  cu decor specific secolelor VIII  – X p. Chr, pus în poziţie verticală, pe suprafața unei locuinţe care a fost distrusă parţial de către intervenţia neautorizată din primăvara acestui an, afectând zona cercetată până la adâncimea de – 0,40 m. Din materialul descoperit amintim prezenţa unor fragmente ceramice aparţinând secolelor VIII – X p. Chr. şi a unui tipar cu două feţe, din os aparţinând aceleiaşi perioade.

Vasul borcan, întreg, aşezat în poziţie verticală, era a fost umplut cu pietre de râu ce prezentau urme de ardere. Vasul, realizat din pastă zgrunţuroasă cu pietricele în compoziţie, este lucrat la roată, are formă tronconică, buza groasă, evazată şi prezintă urme de ardere secundară. Decorul este dispus pe două registre; primul registru porneşte de sub buză şi se termină sub diametrul maxim şi are ca decor linii incizate vălurite, iar al doilea registru, cu decor incizat în linii orizontale, porneşte de sub diametrul maxim şi se continuă spre bază. Presupunem că acesta a fost folosit la încălzirea locuinţei, sau vase folosite în procesul pregătirii hranei. Nu cunoaştem până în prezent, din bibliografia studiată, apariţia în alte staţiuni cercetate.

Tiparul din os a fost descoperit lângă vasul cu pietre, menţionat mai sus. A fost folosit pentru obţinerea unor bijuterii din foiţă de metal, prin impresiune. Tiparul prezintă diferite forme pe ambele feţe ale lui. Tipare asemănătoare au fost descoperite la Costeşti-Iaşi şi sunt datate în secolele VIII-IX.

În regiunile carpato – nistrene au fost descoperite peste 40 de asemenea tipare.

Descoperirea acestora atestă că, în această epocă, în Moldova, se prelucrau o parte din obiectele de podoabă, considerate altădată a fi importate din alte regiuni. Meșteșugurile erau destul de dezvoltate, ele satisfăcând necesitățile locuitorilor din fiecare așezare.

În procesul producerii diferitelor obiecte, meșteșugarii au folosit o gamă relativ variată de metale și aliaje, îndeosebi arama, bronzul, plumbul, potinul sau bilonul și într-o proporție mai mică aurul și argintul. Materia primă a constituit-o, de multe ori, obiectele din metal vechi sau deteriorate, monedele ieșite din circulație dar și lingouri.

În procesul de făurire a diferitelor piese vestimentare, de podoabă sau de cult, cel mai frecvent procedeu tehnic era acela al turnării pieselor în tipare, care puteau asigura producția de serie a unor astfel de obiecte.

Tiparele erau realizate din marne locale, în care se puteau mai ușor săpa formele obiectelor ce urmau să fie turnate, dar s-au folosit și gresii dure și chiar roci de natură vulcanică. Pentru unele matrițe s-au utilizat oase mari de animale.

Procedeul turnării metalului, aparent ușor de executat, cerea în realitate o anumită experiență și îndemânare. Meșteșugarul trebuia să se asigure că temperatura era cea optimă pentru ca metalul topit să aibă fluiditatea necesară, în felul acesta aliajul turnat umplea corect toate spațiile modelului incizat pe suprafața tiparului.

Tehnica presării era folosită la matrițele din metal sau din os. În cazul acestui procedeu se utilizau, de obicei, foițe subțiri din aur sau argint, mai rar alamă, plumb sau alte aliaje. Foița de metal se întindea pe suprafața matriței fiind apoi presată (la cald sau la rece) cu ajutorul unor ponsoane până când foița lua forma modelului de pe matriță. prin sudură, nituire, fire torsionate sau cârlige, părțile obținute se asamblau  pentru alcătuirea obiectului. Pentru decorarea unor obiecte de podoabă mai complicate s-a folosit frecvent granularea și filigranarea, granulele și firele de diverse dimensiuni fiind realizate de asemenea prin turnare în tipare. În acest tip de matrițe se puteau realiza piese destul de complicate și desigur scumpe (cercei cu pandantiv stelat, nasturi, părți ale unor obiecte ce urmau să fie asamblate, precum și aplice – unele cu simboluri creștine).

În procesul de făurire a diferitelor piese vestimentare, de podoabă sau de cult, cele mai importante unelte au fost tiparele. Pe baza lor s-a putut preciza, nu numai tehnicile de producere a diferitelor obiecte, ci și varietatea formelor  și ornamentelor, ca și destinația lor reală.

Muzeograf Paul Ciobotaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here